Începe de aici

VREAU SĂ DEVIN MEMBRU APCI

Cine poate deveni membru APCI?

Calitatea de membru a asociației o poate dobândi orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care se identifică, respectiv prezintă compatibilitate cu scopul Asociației pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor, asumându-și, totodată, implicarea și contribuția activă, morală și/sau materială, la îndeplinirea obiectivelor fixate.

Taxa de membru în asociație este în cuantum de 250 lei și se plătește exclusiv online cu cardul, anual

Studenții beneficiază de o reducere de 200 lei din taxa de membru, cu condiția încărcării, la înregistrare, a unei copii a carnetului de student și desfășurării unei activități de voluntariat în cadrul evenimentelor APCI organizate de-a lungul anului.

Obligativitatea și/sau cuantumul taxei de înscriere pot fi modificate prin hotărâre a adunării generale.

• să participe și să își exprime votul în cadrul adunărilor generale;
• să aleagă și să fie aleși în organele de condurere ale asociației;
• să pună în discuție și să ia parte la dezbaterea problemelor care vizează organizarea, funcționarea și buna desfășurare a activității asociației;
• să semnalizeze adunării generale orice fel de probleme care vizează organizarea, funcționarea și buna desfășurare a activității asociației, inclusiv prin propunerea de subiecte pentru ordinea de zi;
• să primească sprijin moral și asistență, inclusiv financiară, din partea asociației, în cazuri excepționale și temeinic justificate (precum, însă nelimitat la: boală, accidente, incendii, decesul sau boala gravă a unui membru din familie, burse și ajutoare financiare pentru studiu și/sau perfecționare).

• să respecte statutul asociației și hotărârile organelor de conducere ale acesteia, contribuind în mod activ la realizarea scopului asumat și ăndeplinirea obiectivelor propuse;
• să participe la adunările generale și/sau la ședințele cosiliului director (când e cazul), personal sau prin mandatar, iar în caz de imposibilitate justificată de a participa, să informeze președintele cu privire la acest aspect, de îndată ce circumstanțele le sunt cunoscute;
• să nu întreprindă niciun fel de acțiune de natură a aduce prejudicii imaginii și intereselor asociației, ori de natură a afecta ori împiedica îndeplinirea scopului și a obiectivelor asumate de către asociație;
• să contribuie material la îndeplinirea obiectivelor asociației, prin achitarea taxei de înscriere și a cotizației de membru periodice;
• în cazul studenților, să depună o activitate de voluntariat de minim 10 ore în folosul acestora cât și al asociației.

Înregistrare

250 lei/an
✔ vei aparține unui grup de profesioniști și oameni dedicați care au un scop comun, anume cel de prevenire și control al infecțiilor;
✔ vei beneficia de reduceri la taxele de participare la evenimentele organizare de APCI și partenerii noștrii;
✔ vei avea acces la o serie de documente care te vor ajuta în activitățile specifice asociației;
✔ vei avea șansa să trimiți ideile tale privind prevenirea și controlul infecțiilor forurilor superioare și să te implici activ în elaborarea de ghiduri, protocoale și materiale informative APCI;
✔ vei avea acces la o rețea de membri și oameni care împărtășesc aceleași valori și principii profesionale;
✔ vei avea acces la pagini din site-ul APCI dedicate exclusiv membrilor APCI;
✔ plus alte beneficii surpriză care le vei afla la momentul potrivit;
X
X